februarie 28, 2005

Ai grija ce ceri !?

Citesc acum stirea cum ca Traian Basescu sustine in CSAT declasificarea arhivei ICE Dunarea, fosta firma de comert exterior a securitatii lui Ceausescu. Aceasta vine in urma cererii lui Dan Voiculescu care a fost deseori atacat in presa de legaturile lui cu fosta Securitate si neplata catre statul roman a unor exporturi efectuate la sfirsitul lui 1989 prin firma condusa de el in Cipru. Ultimele articole au fost in Ziua (Raportul Diavolului pe masa CSAT , 16 Feb. 2005), insa si altii au scris despre aceste lucruri.

Asa ca satul de acuzatii care spune ca sint false, Dan Voiculescu a cerul presedintelui declasificarea arhivei ICE Dunarea, din care spera se reiasa adevarul. Si in mod absolut interesant Basescu a acceptat aceasta propunere. Asa ca investigatiile o sa-si poata continua cursul iar adevarul sa iasa la iveala. Ramine de vazut daca Voiculescu a fost sau nu omul securitatii iar acuzatiile de neplata a serviciilor facute prin firma Crescent sint indreptatite sau nu.

Oricum acesta este un precedent interesant, care o sa-i faca si pe altii sa se gindeasca de 2 ori inainte sa ceara ceva, pt. ca se poate intimpla sa-i fie aprobata cererea. Nu stiu daca Voiculescu s-a bazat pe faptul ca aceste arhive nu o sa fie niciodata declasificate, insa daca e asa a calculat gresit. Daca insa Voiculescu e nevinovat cu atit mai bine - o sa se poata apara cu documente impotriva acuzatiilor aduse, odata pt. totdeauna.

februarie 27, 2005

Ambasador nou in Canada?

Citesc despre posibilele schimbari in diplomatia romaneasca anuntate de Ev. Zilei (“Dinozaurii” diplomatiei sint trasi pe linie moarta) si nu pot sa spun decit ca ar fi timpul. Sint destui cei care au primit posturi in ambasadele sau consulatele romanesti doar ca rasplata a unor servicii politice sau ca recompensa pt. pierderea unor locuri eligibile. Problema nu ar fi doar ca astfel de persoane ocupa posturi importante ci ca ei reprezinta Romania in lume, iar imaginea tarii nu are decit de pierdut cind in post sint persoane absolut sterse sau depasite.

Pe lista celor care e posibil sa fie schimbati este si Liviu Maior, ambasadorul roman in Canada, fost ministru PDSR al invatamintului. Nu cunosc nimic despre activitatea ambasadei romanesti din Ottawa pt. ca am avut de-a face doar cu consulatul din Toronto, insa cel putin un website mai profesionist cu informatii utile s-ar putea realiza. Cit despre consulat sint citeva lucruri care ar fi absolut necesare:
- acceptarea cardurilor pt. plata serviciilor nu doar bani cash (cine umbla cu sute de dolari cash?);
- timp mai rapid de solutionare a problemelor;
- rezolvarea unor probleme tehnice dupa model canadian: copiator la dispozitie pe loc sa nu mai umbli cu fotocopii ale documentelor de acasa, fotografii pe loc pt. pasaport (gen carnet de soferi canadian / health card) sau alte lucruri care se pot rezolva fara bataii de cap (cu pretul serviciilor suplimentare incluse in taxa consulara);
- suport mai mare pt. comunitatea romaneasca.

Sa speram ca aceste schimbari vor aduce un aer proaspat in ambasadele si consulatele romanesti care o sa ne faca viata mai usoara. Diverse schimbari nu cred ca sint greu de facut insa este nevoie doar de un pic de dorinta de imbunatatire si persoane deschise la nou.

februarie 26, 2005

Pretul caselor in RO

Sint convins ca multi dintre dvs. urmariti pretul caselor si terenurilor in Romania, daca nu din interes macar din curiozitate. Probabil stiti cit au crescut in ultima vreme, ajungind sa sume astronomice pt. Romania.

Tocmai am citit un articol din Jurnalul care poate o sa vi sa para interesant: Pretul caselor se prabuseste. Nu stiu daca chiar o sa se intimple ce scrie acolo insa as tinde sa cred ca e posibil. Am citit in ultima vreme alte articole care prevesteau cresterea preturilor la case si terenuri bazat pe faptul ca strainii o sa aiba curind drepturi de proprietate si o sa poata cumpara direct. Insa ma intreb care straini? Speculantii sau cei care investesc in real estate? Speculantii nu vad de ce ar cumpara scump cind nu e foarte clar ca o sa creasca mult mai mult dupa integrarea in UE sa poate vinde cu profit. Iar pt. investii in real estate pe termen lung nu cred ca RO o sa aiba stabilitatea necesara unor astfel de investii. Citeam cu citeva luni in urma ca fonduri de investitii germane investesc banii in piata imobiliara canadiana, exact pt. ca e stabila. Nu neaparat pt. profit pe termen scurt ci ca o forma investire a banilor fara pierderi (cit mai sigure). Insa intr-o tara in tranzitie usor influentabila de socuri financiare nu vad sa fie cazul.

Apropo de usor influentabila, vedeti ce se intimpla acum in RO: au intrat diverse fonduri straine (poate chiar speculative) dupa aprecierea guvernatorului BNR (Mugur Isarescu) cam de 1,5-2 miliarde de euro si piata se resimte, scazind drastic rata de schimb care influenteaza exportatorii (producatorii). Asa cum spunea si Isarescu piata romaneasca nu e pregatita de a absorbi sume mari de bani, cind ani de zile romanii au fost obisnuiti cu lipsa banilor. Banii exista insa nu e chiar simplu de administrat mai ales cind sint multi.

Iar pt. mine e clar ca exista speculanti cu terenuri si case care vind mult peste valoarea lor de piata. Sint multi care vind si cer preturi mari fara ca sa existe si cumparatori. Va mai dura citava vreme pina sa intre in normal, iar preturile caselor si nu numai sa reflecte veniturile romanilor, nu doar cererile speculantilor.

februarie 24, 2005

Tiriacii

In Romania e in plina desfasurare scandalul legat de fiul lui Tiriac acuzat de consum sau trafic de cocaina. Iar Ev. Zilei a publicat un interviu cu dl. Tiriac (tatal). Multe lucruri sint asa cum ma asteptam: inca neclare. Problema de fapt mi se pare ca se reduce la o poveste veche de cind lumea: "fiul meu are intotdeauna dreptate" sau "fiul meu are dreptate cind are dreptate". Pe alocuri aceste lucruri sint amestecate si nu e prea clar cum e toata treaba cu acuzatiile, insa mi se pare ca dl. Tiriac sare peste citeva lucruri:
- un tata poate ierta, cu legea e mai greu de iertat;
- o interventie pt. rezolvarea intr-un fel sau altul a cazului tot interventie se cheama;
- ascunderea adevarului nu ajuta.

Sa explic mai bine ce am vrut sa spun cu ultimele 2 lucruri.
Procurorul Romaniei a declarat ca a discutat cu fostul presedinte Iliescu despre caz. Adica oricum o spui Iliescu s-a interesat de cazul cu pricina. Ca acum Tiriac spune ca discuta cu toata lumea despre asta nu elimina acuzatia de interventie, desi ar trebui vazut in ce masura a intervenit Iliescu (relevant sau nerelevant).

Referitor la ultima chestie, in interviuri dl. Tiriac s-a referit mai tare la chestii de procedura si felul cum a fost oprit sa mearga in State fiul sau de pe aeroport, si nu la acuzatiile propriu-zise despre trafic sau consum. Despre astea s-a marginit sa atace declaratiile acuzatoare care par oricum cu cintec din moment ce pot fi atacate. Argumentele domniei sale sint de genul "el nu crede" , "fiul lui nu-i asa prost sa fie prins", "a facut teste pt. carnetul de pilot" , etc. Astea nu cred ca sint explicatii concludente. Tot pt. aflarea adevarului cred ca ar fi trebuit sa-l lase pe fiul sau sa vorbeasca din moment ce acesta e major si direct acuzat. Dl. Tiriac senior face un caz de implicare personala intr-o chestie ce-l priveste pe fiul sau. Plus ca o intrebare care il framinta pe dl. Tiriac este cine a dat drumul la dosar care a stat bine mersi la Politie pe vremea PSD-ului.

Nu se spune prea multe despre disparitia unor probe care sint bagatelizate sau etichetate ca neevidente. Iar unora li se pare normal ca diverse persoane cu influenta sa intervina.

Ramine de vazut cum se va rezolva acest caz, care poate clarifica mult din itele si comportamentul celor cu bani si influenta in RO, mai ales cind acestia nu sint usa de biserica.

februarie 23, 2005

Cursul leului si integrarea UE

Din cite citeam zilele trecute cursul leului a luat-o razna apreciindu-se semnificativ in raport cu euro sau dolarul. In aceste conditii exportatorii romani (ANEIR) au atacat BNR si seful acesteia Mugur Isarescu pt. neinterventie. Adica de ce cursul e lasat liber asa cum ar fi normal. Au fost in trecut experiente cu banci nationale mult mai mari (Banca Angliei) cazuta in urma actiunii speculatorilor (Soros), asa ca un curs artificial tinut din motive protective nu cred ca ar fi ajutat pe termen lung. Iar in interviul din Adevarul Isarescu a confirmat intrarea pe piata a fondurilor speculative cu mare putere financiara. Asa ca degeaba vor exportatorii un curs artificial tinut care nu cred ca e posibil in momentul in care piata ar trebui sa fie libera pt. aderarea la UE dar si pt. a contracara actiunile speculative.

Cit despre aderarea la UE poate sa exista si un alt impas: Ion Tiriac. Acesta lasa sa se inteleaga in iesirea lui la Realitatea TV ca procesul in care este acuzat fiul sau de trafic sau consum de droguri poate avea efecte asupra imaginii RO. Interesant mai ales ca Tiriac a fost si este omul PSD-ului pt. integrare europeana atriging diverse personalitati europene in actiunea romaneasca. Vom vedea cum se va termina acest proces in care unii spun ca au disparut probe la dosar si s-au facut interventii politice de sus pt. musamalizarea afacerii (incluzind-l pe Ion Iliescu), iar altii spun ca e acuzat pe nedrept.

februarie 20, 2005

Pacepa din nou

Ar trebui sa incep cu link-urile la celelalte articole cu Pacepa din Jurnalul National:
Trebuia sa cada ucis de Carlos Sacalul
Vicepresedintele SUA i-a salvat fata
Zoe Ceausescu a fost urmarita de propriul tata
Averea lui Pacepa in 1978: 1.291.042 lei

Am citit articolul din Ev. Zilei despre Pacepa care m-a dezgustat. Acuzatii fara nici o sustinere. Se spune "din nefericire, la 77 de ani, memoria pensionarului a inceput sa-i joace feste ori serverul de documentare al CIA a fost legat la “Cartoon Network”". Se spune asta cind exista atitea informatii date cu nr. de dosar si data exacta, plus precizari pt. lucruri mai putin stiute si care daca se doreste s-ar putea verifica (exemple: apartenenta la "Young Friends of the United States", declaratiile lui Mihai Pelin, securistul "Mihaila Mihai", etc.).

Apoi alte lucruri la fel de grave:
- Acuzatii bazate pe "nu cred": "el a furat “Leopard”-ul din Germania, desi in arhiva SIE nu cred ca exista vreun tanc".

- Acuzatii gratuite rauvoitoare: "Sprijinul acordat SUA e o alta gogoasa: americanii aveau nevoie de un agent in Romania, nu de un pensionar ramolit in Florida". Credeti ca americanii care il sprijina si in ziua de azi il considera "pensionar ramolit" si nu au apreciat informatiile dezvaluite de el?

- Exagerari nerealiste: "ilegalist, antifascist, cruce, pro-american, arestat ca purta insigna cu chipul regelui.". Asta s-a inteles din cele spuse de Pacepa? Eu am inteles cu totul altceva.

- Acuzatii nedovedite absolut deloc: "In fapt, Pacepa a fost un bisnitar cu grade si fara scrupule".

Din cite am citit (nu doar aceste interviuri), il vad pe Pacepa ca un inginer care probabil care a stiut meserie, securist care si-a servit tara in furtul de tehnologie din occident dar care nu a acceptat sa-si pateze miinile de singe. Il vad ca un filo-american cel putin pt. ca se prezinta astfel iar ceilalti nu au reusit sa vina cu argumente concludente cum ca nu ar fi asa. Il vad ca dispus sa tradeze oamenii din jurul lui in momentul in care acesti oamenii ii cer sa faca lucruri incompatibile cu constiinta sa. Si mai ales il vad inca foarte actual din moment ce condamnarile lui sint preschimbate doar recent si nu sint inca acceptate inca de fostii securisti insa activi la diverse nivele in Romania. Sa prezinti toate actiunile lui doar ca "bisnitar cu grade" sau "tradator" mi se pare o incercare de ascundere a adevarului.

M-am mirat sa vad in Ev. Zilei astfel de articole, insa asta nu face decit sa-mi dovedeasca cit de actuale sint temele legate de ascunderea trecutului Securitatii si falsificarea acestuia.

februarie 17, 2005

Interviul lui Pacepa

Daca va intereseaza povesti despre trecutul securitatii romanesti si unul din sefii ei va recomand interviul (in serial) al lui Ion Mihai Pacepa din Jurnalul:
Nicolae Plesita, teroristul de la Europa Libera
Securitatea s-a bazat pe halucinatii
(urmeaza partea a 3-a, in ziarul de miine)

De-a lungul timpului am citit lucruri interesante in Jurnalul mai ales legate de trecutul Romaniei mai putin cunoscut, din perspectiva unor personaje interesante cum ar fi fosti securisti, oameni de casa ai lui Ceausescu sau altii. Se pot afla multe lucruri interesante din aceste interviuri, daca le pui in context si incerci sa vezi ce e minciuna si ce e adevar.

La fel si acest interesant interviu cu generalul Pacepa fugit din RO in 1978 si care a primit azil politic in US. In momentul fugii era seful DIE (spionajul extern romanesc). Povesteste despre citeva actiuni de spionaj la care a participat in Germania de Vest, dar mai ales de oamenii pe care i-a cunoscut si metodele de lucru din securitate. Mai e secret ca securitatea a executat actiuni teroriste sau a incercat sa asasineze diverse persoane incomode? Chiar gen. Pacepa a fost condamnat la moarte dupa fuga sa la fel cu alti securisti (povesteste de alt ofiter DIE fugit in US - Constantin Rauta). Si iar ce mi se pare interesant sint cadourile pe care trebuia sa le duca la intoarcerea din misiunile in strainatate pt. diversi nomenclaturisti ai vremii. Povesteste apoi cit de intors pe dos a fost sistemul securist din Romania de dupa razboi cind multi patrioti romani au fost acuzati de tradare si executati sau au disparut fara urma si cum aceste persoane erau prezentate in documentele securitatii.

Cam asta ar fi doar o parte din fata nevazuta a securitatii, cu totul altfel decit cea prezentata tuturor de securisti iubitori de tara.

februarie 14, 2005

Casele lui Basescu

De citeva zile a pornit un scandal in RO lansat de Libertatea in legatura cu casele lui Basescu. Se spunea acolo pentru prima data despre apartamentul din strada Stefan Mihaileanu nr. 2 cumparat de Basescu in baza legii 10/2001 care spune ca apartamentele nereventicate de fosti proprietari pot fi cumparate de chiriasi. Intimplator casa respectiva in care era apartamentul nu era revendicata, iar Basescu care la acea vreme nu avea alta locuinta in proprietate a primit repartitie pt. apt. respectiv pe care l-a cumparat ulterior.

Cel mai obiectiv mi se pare cazul asa cum a fost prezentat in Ev. Zilei. Luarea de pozitie prezidentiala a intirziat citeva zile, insa pina la urma s-a anuntat ca Basescu renunta la acest apt. si cere rezilierea contractului (cu restituirea banilor platiti de el).

Cazul mi se pare mai mult moral nu legal, pt. ca sint convins ca Basescu a stiut legea si a actionat in baza ei. Avea o casa de protocol primita de la stat in care era doar chirias (nu proprietate) si o alta proprietate pe numele fiicei sale. Deci nimic pe numele lui in afara de apt. cu pricina.

Exista insa si un alt aspect legal ridicat de Maria Teodoru, presedinta Asociatiei Proprietarilor Deposedati Abuziv (APDA) care spune ca legea 10 cere scoatea la licitatie a acestor apartamente iar banii folositi pentru despagubirea in natura a proprietarilor care nu pot sa-si recupereze casele. Pina atunci Basescu a anuntat ca va renunta la acest apartament pt. ca oricum odata ajuns presedinte are dreptul la locuinta de protocol (de la stat) atit pe perioada cit e in functie cit si dupa aceea. Asa ca poate sta linistit din acest punct de vedere.

Oricum, acest caz mi se pare marunt, la limita legalitatii, o problema mai mult morala decit legala, comparativ cu multe alte cazuri semnalate de presa cu alti demnitari (fosti) in cazuri nu doar legate de case ci si multe altele.

februarie 11, 2005

Rude bogate si alte stiri

As vrea sa amintesc la inceput editorialul lui Octavian Paler din Cotidianul de azi: "Cum isi compromite Basescu singur sansele". Aici e spus mult mai bine decit ce am incercat eu sa spun cu a 2-a greseala a lui Basescu , cu declaratiile lui Basescu referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii.

Intre timp s-a lamurit cum a cu Cozmin Gusa. Si-a luat bagajelele si-a plecat dupa ce a facut vilva fara dovezi. Sa spui ca ai auzit ca Basescu a facut politie politica sau e santajat fara insa sa ai dovezi e foarte grav. Mi se pare normal sa plece sau sa fie exclus, pt. ca nu a sustinut cu probe ce a afirmat. O sa vedem peste citeva zile rezultatul procesului lui Basescu cu Mugur Ciuvica (Basescu il acuza de calomnie dupa ce Ciuvica s spus de Basescu ca a facut politie politica).

Subiectul de azi sint rudele bogate ale multor demnitari romani. Pe masura ce lupta PNA se inteteste tot mai multi isi descopera rude bogate care le trimit bani sau doneaza case. Asa s-a intimplat cu Nicolae Mischie ("la in Tirgu-Jiu - “mostenite” de la o presupusa matusa") sau Radu Timofte ($150.000 "Timofte precizeaza ca banii sunt trimisi tot de sora din America"). Cine urmeaza? O sa vedem.

februarie 9, 2005

Petitie pt. cursa Tarom RO-CA

Am inceput ieri o campanie pt. stringere de semnaturi cu o petitie online pt. a solicita o cursa TAROM regulata pe ruta Romania - Canada. Cel mai interesant ar fi probabil Bucuresti-Montreal-Toronto.

Am spus deja pe pagina petitiei ca aceasta cursa ar fi deosebit de utila multor persoane din numeroasa comunitate romaneasca din Canada, mai ales cind vin in vizita parinti sau bunici care nu vorbesc engleza. Pentru acestia, dar nu numai, ar fi mult mai usor daca ar putea vorbi romaneste cu personalul de zbor, de la inclusiv a cere un suc sau ajutor pt. completarea formularelor vamale, sau multe alte situatii. Pe deasupra, nu mai e stresul asteptarii sau transferul in diverse orase din Europa, mai ales pt. cei care calatoresc prima oara cu avionul sau nu vorbesc limbi straine.

Pe de alta parte, o astfel de cursa ar intari legaturile celor emigrati cu Romania, cred. Parerea mea, este ca nici nu s-a dorit multa vreme o astfel de legatura, unii gindind ceva de genul: "au plecat, sint buni plecati". Citesc pe site-ul Tarom-ului: "92,63% din acţiuni sunt deţinute de Statul Român - prin intermediul Ministerului Transporturilor". Dupa parerea mea, este in mare parte si o decizie politica daca sa fie sau nu cursa Tarom pe aceasta ruta. Sigur ca unii dau vina pe lipsa fondurilor, insa o astfel de cursa este o provocare pt. Tarom care ar putea aduce si cistig material si intari pozitia ei, daca e bine facuta. Daca preturile vor fi mult mai mare decit la altii nu este decit lucru de mintuiala.

Pina la aceasta ora s-au adunat vreo 90 semnaturi. Am anuntat aceasta initiativa pe mai multe forumuri si liste comunitare din Canada si a fost primita in diverse feluri: de la salutarea ei, pina la exprimarea indoielii ca este posibila, sau alte feluri. Indiferent de ce cred unii sau altii noi o sa mergem inainte. In citeva zile o sa anuntam urmatorii pasi si cit va fi inca petitia deschisa. Dupa asta o sa trimitem mai departe propunerea noastra la cit mai multe foruri competente din Romania, plus ziare. O sa insistam sa primim un raspuns logic daca se poate, desi cel mai mare rezultat dorit e chiar infiintarea unei astfel de curse. Daca vreti sa sprijiniti o astfel de initiativa va rog s-a semnati la http://www.theromanians.ca/petitii.php?id=1 . Multumim tuturor celor care ne sprijina.

februarie 8, 2005

Greselile lui Basescu

Evident acest blog nu va fi doar despre Basescu, insa zilele acestea se intimpla lucruri interesante care il au si pe el in scena, mai ales ca are si puncte slabe, dupa parerea mea. La citeva din acestea ma voi referi acum.

O prima mare greseala cred ca a fost sprijinul lui Cozmin Gusa. Sigur ca trebuie sprijiniti tinerii, insa am impresia ca trebuie o analiza mai serioasa care tineri merita sprijiniti si care nu. Sa va reamintesc: Cozmin Gusa a fost adus intre liderii PSD de catre Adrian Nastase in 2001, atacindu-l pe Basescu, iar dupa un an si ceva a trecut cu arme si bagaje la PD fiind sprijinit de Traian Basescu. Probabil ca or fi avut discutii cei doi, insa Cozmin Gusa a stiut sa-si ascunda adevarata fata foarte bine pina acum cind Basescu a parasit partidul, iar Gusa probabil ca a vazut o posibilitatea sa ajunga liderul PD-ului. Si zilele astea face un joc murdar lansind ipoteza ca Basescu ar fi santajabil cu dosar de Secu insa fara a aduce nici o dovada. Plus ca a lansat si alte acuzatii grave impotriva tuturor din PD. O fi un cal troian? Cine poate sti? Insa efectul nu e laudabil deloc pt. Cozmin Gusa. De aceea eu cred ca este greseala lui Basescu de a-l fi promovat asa repede si asa sus. Basescu trebuia sa stie cine e Cozmin Gusa.

O a doua greseala e larghetea unor declaratii care nu stiu daca au acoperire in realitate. In campania electorala s-au mai facut astfel de declaratii si toata lumea a inteles ca nu se vor intimpla pt. ca sint datorate doar campaniei. Insa si in ultima vreme s-au facut declaratii care nu stiu cit de constitutionale sint, referitoare la Consilul Superior al Magistraturii. Desi nu ma dau in vint dupa Adevarul vezi Justitia personala a lui Traian Basescu. Chiar daca lupta impotriva coruptiei este prioritate nationala si Basescu ar vrea sa forteze un pic CSM pe aceasta cale ar fi interesant de explicat cum se poate "spulberata prin lege" inamovibilitatea magistratilor de acolo. Sper sa nu fi fost doar o declaratie.

Apoi, citesc azi declaratia purtatoarei de cuvint a presedentiei care spune ca institutia prezidentiala nu se va mai ocupa de deplasarile jurnalistilor in vizitele oficiale ale lui Basescu (Basescu s-a suparat pe presa). Presa semnala citeva nereguli in vizitele lui Basescu la Londra si Auschwitz, iar rezultatul e ca nu vor mai fi astfel de vizite. Am impresia ca trebuie multumit presei pt. semnalarea unor astfel de situatii care ar trebui corectate, nu pedepsita. Sper ca nu se incearca ascunderea gunoiului sub pres, vorba lui Tariceanu. Insa titlul acestui articol mi se pare deplasat.

februarie 7, 2005

Basescu si Nistorescu

Pornesc postarea de azi de la editorialul de ieri al lui Cornel Nistorescu din Evenimentul Zilei: Basescu pe centura .

Referitor la acest editorial am postat un comentariu acolo, care nu a aparut niciodata. Nu e asta important, doar ca vreau sa amintesc sa cititi si comentariile de acolo, daca tot deschideti pagina. Unii sint de acord, altii nu cu ce spune dl. Nistorescu. Evident eu nu am fost de acord, insa nici asta nu mai conteaza prea mult.

Prima chestie pe care as aminti-o e ca doar cu o zi inainte editorialul il tragea de urechi pe dl. Cozmin Gusa (Arghezi in grupul Gusa) pe cind ziua urmatoare il trage de urechi pe Basescu care il trage de urechi pe Cozmin Gusa. E drept ca Nistorescu nu-i Florian Bichir, insa o consecventa a ziarului ar trebui sa existe, cred.

Mie nu mi se pare ca limbajul lui Basescu este o "grosolana smetie" sau "limbajul de pe vapor in saloanele prezidentiale si in disputele politice". Mi se pare mult mai important un limbaj direct si fara ocolisuri decit un limbaj diplomatic si incifrat, deschis interpretarilor. Si nu mi se oare ca e o grosolanie sa spui sa nu fie amestecata institutia prezidentiala in disputele PD-ului asa cu a facut Basescu. Plus ca a spune sa nu fii amestecat nu mi se pare ca este amestec in treburile cuiva. Degeaba aminteste dl. Nistorescu de lupta Laviniei Sandru cu PSD-ul pt. ca Basescu ii atragea atentia acesteia de alt lucru: gastile din PD. Nu are legatura una cu alta.

Apoi mi se pare absolut interesant modul cum e prezentat cazul lui Cozmin Gusa care ocupa un post impotriva statutului partidului. Te poti supara pe asta cind ti se spune ca ai incalcat statutul? Daca vrei incearca sa schimbi statutul intii (daca poti).

Referitor la directorul TVR lucrurile par cusute cu ata alba. Basescu spune ca n-a facut nimic sa-l schimbe, Valentin Nicolau (si altii) spun contrariul. Si din acest editorial se lasa se se inteleaga ca Basescu a facut miscari pt. schimbarea directorului TVR ("Negru de suparare ca institutia sa a fost prinsa cu fofirlica, presedintele i-a urat “Suedezului” (cum e poreclit in institutie) de la TVR o cariera indelungata, pina la stadiul de formol."). Cum a fost "prins cu fofirlica" ? (asta nu se mai explica in editorial)

Ce mi se pare mai grav mi se par epitetele folosite in descrieri. Asta e o meteahna veche a ziaristilor romani si doar zilele aste cind cu zapada din RO auzeam la TV descrieri ca de razboi: "asediu", "iad", etc. La fel si aici dl. Nistorescu foloseste unele la adresa lui Basescu: "limbajul de pe vapor ", "abia popositului la Cotroceni", "mistocareala din Giulesti", "scamatorism", "mirlanie prezidentiala", etc. Acestea nu mi se par critici serioase, apropo de limbajul folosit aici. Acest limbaj mi se pare infinit mai grav decit cel din conferinta de presa a lui Basescu.

februarie 6, 2005

Va place Basescu?

Si acum o prima intrebare sa deschidem discutia: va place Basescu?

Mie da. Nu stiu exact cit e de cinstit insa au fost ani cit a stat in coasta puterii si ma gindesc ca daca ar fi fost un motiv sa-l infunde ar fi facut-o fara sa gindeasca de 2 ori. Pur si simplu nu cred ca au gasit motiv serios de a-l infunda si mai mult decit atit a cistigat alegerile chiar impiedicat fiind. Mie mi se pare interesant modul transant de rezolvare a problemelor.

Drumul direct, fara ocolisuri e cel mai bun si de preferat intotdeauna. In acest sens mi se pare normal ca presedintele sa comenteze sau sa faca o conferinta de presa pt. acuzatii incorecte in presa. Desigur unii si altii pot gresi sau poti fi incorecti pt. a dezinforma, insa o luare de pozitie transanta, imediata, poate clarifica foarte mult lucrurile, chiar daca supara pe unii sau pe altii.

Apoi imi place sa vad la un politician ca accepta ca poate gresi. E cazul lui cu declaratia despre procentul homosexualilor din RO despre care in dezbaterea TV din campania electorala a raspuns simplu: "erorare".

Imi place sa cred depre el ca e cinstit. Nu stiu daca e asa, insa sint cazuri in care unii sau altii mint pur si simplu. Depinde de fiecare ce crede. Mai recent s-a intimplat povestea cu incercarea sau presupusa incercare de inlocuire a directorului TVR. Nicolau si ziaristul de la Ziua au spus ca acesta a fost contactat de consilierul lui Basescu, Basescu a spus ca aceasta nu s-a intimplat. Pe cine credeti ?

Imi place apoi neconventionalitatea actiunilor lui, fie ca-i vorba de petrecerea revelionului in mijlocul Bucurestenilor sau ca apare in diverse locuri unde presedintele Romaniei nu aparea. Sigur, aceaste miscari pot fi probabil calculate matematic dinainte pt. efect maxim sau pot fi pur si simplu naturale, insa si intr-un caz si altul e de apreciat ca se intimpla.

Si imi place cum foloseste presa: de la un interviu pt. Adevarul acordat lui CT Popescu (care stim cum s-a comportat in emisiunea TV din campania electorala) si in urma caruia au povestit toti zile intregi, pina la o simpla conferinta de presa care nu trece neobservata.

Ar fi multe de spus despre asta insa vreau sa adaug un singur lucru: chiar daca imi place de cineva aceasta nu ma opreste sa-l critic atunci cind consider ca greseste. Asa fac si cu cei apropiati si nu ar fi o exceptie presedintele tarii. Nu fac decit sa-mi spun parerea si pot lauda cind cred ca ceva e bine dar si critica atunci cind cred ca e gresit.

Introducere

Azi am decis ca e momentul sa deschid un nou blog romanesc la TheRomanians.ca/blog/ cu diverse teme romanesti in special legate de Romania si viata politica si sociala de acolo.

Chiar daca traiesc in CA nu mi-e indiferent ce se intimpla in RO si (aproape) zilnic citesc ziarele in special partea legata de stiri politice, economice dar si de alta natura. Evident la multe lucruri as avea comentarii sau pareri personale asa ca un (we)blog e cel mai potrivit pt. a le exprima.

Nu e acesta primul weblog al meu insa e primul pe acest site si cu aceasta tema. Exista pe site si un forum de discutii unde sinteti invitati sa participati chiar daca nu traiti in Canada, insa un blog va fi ceva complementar. Pe de alta parte am ales deliberat sa folosesc pt. blog niste servicii din strainatate si nu weblog.ro exact pt. a nu fi gazduit in RO. Am auzit citeva povesti despre serviciile din RO, inclusiv cind s-a intimplat dezvaluirea stenogramelor PSD si cind niste site-uri au fost inchise (nu aveau insa legatura cu weblog.ro). Asa ca site-ul e gazduit in strainatate, pt. mai multa siguranta, mai departe de politica Dimboviteana.

Nu o sa dau prea multe informatii personale pe aici pt. ca nu sint importante, insa vreau sa spun ca nu sint inscris in nici un partid politic si nici nu am de gind sa ma inscriu. Tot ce e aici sint doar pareri personale pe diverse teme si nimic mai mult.

Aceasta e doar o introducere fara o tema anume, insa acestea nu vor intirzia sa vina. Stati pe-aproape.